Esti aici:--De ce țările musulmane din lume sunt subdezvoltate?

De ce țările musulmane din lume sunt subdezvoltate?

Nimeni nu poate nega faptul că lumea musulmană a fost în declin timp de câteva secole, cauzele pentru aceasta regăsindu-se anterior în istorie. În stadiile incipiente ale națiunii musulmane, resursele materiale, centrele de învățare și lucrările publice erau abundente. Însă afluența, preocuparea excesivă pentru viața lumeasca și răspândirea corupției au slăbit în cele din urmă conștiința religioasă. Rezultatul inevitabil al acestor eșecuri umane l-a reprezentat un declin în răspândirea Islamului și al expansiunii sale teritoriale, precum și deficitele înregistrate în Asia de Est și Europa, prin ascensiunea puterii și influenței occidentale și o schimbare de la un statut ascendent la unul defensiv. Actuala regradare a majorității societăților musulmane, coruperea politică și suferințele oamenilor lor, în ciuda resurselor lor umane și materiale și a valorilor și principiilor nobile ale islamului, este realitatea nefericită a acestor zile.
Calamitățile care s-au abătut asupra lumii musulmane după perioada de expansiune timpurie, și care au culminat prin căderea califatului, nu pot fi atribuite gândirii islamice și nici măcar erorilor în conducerea politică, în totalitatea lor. Perioada profetică și cea a califilor timpurii care i-au urmat au reprezentat cele mai bune exemple pentru toate generațiile următoare. Cu toate acestea, afluxul rapid de popoare și națiuni noi în comunitatea islamică, înainte ca ei să fie pe deplin și corespunzător educați cu privire la obiectivele și valorile islamice a dus ulterior la o conducere politică, care nu se dezvoltase și nici maturizase încă așa cum ar fi trebuit. Viziunea islamică a devenit obscură, iar spiritul ei a luat o forma simplistă, cuvinte goale și o moștenire venerată, dar, cu adevărat, greșit înțeleasă, de către generațiile următoare. Tendința naturală de extindere a sistemului islamic juridic a fost stopată, iar științele fizice vitale, economia, sociologia și gândirea politică – cu toate aspectele esențiale ale dezvoltării anterioare – au fost neglijate. În vreme ce lumea musulmană devenea din ce în ce mai slabă și mai vulnerabilă, Europa începuse să profite de realizările învățământului și cercetărilor islamice și să și le asume.

Faptul că majoritatea regiunilor musulmane ale lumii au fost mai apoi cucerite, dominate și exploatate de puterile coloniale occidentale pentru o anumită perioada de timp nu este un motiv de condamnare a islamului. Mai degrabă, acesta a fost rezultatul natural al neglijării și eșecului larg răspândite în rândul musulmanilor de a adera într-un mod conștiincios și cuprinzător la învățăturile religiei lor.

Importanța dobândirii cunoașterii și a depunerii unui efort conștiincios și susținut a fost clar identificată de către profetul Islamului. Musulmanilor li se spune că datorită faptului că omului i s-a dat o anumită libertate, aceasta trebuie să fie exercitată în mod corespunzător și în conformitate cu învățăturile islamice, pentru a obține aprobarea Creatorului. Acest lucru este în sinea sa un imbold pentru musulmani pentru a fi cei mai învățați și mai productivi oameni, posibil. Dacă în zilele noastre societățile musulmane nu își îndeplinesc potențialul, cu siguranță, aceasta nu se datorează islamului, ci, mai degrabă, este rezultatul ignoranței lor față de religie și al eșecului în sensul aplicării și practicării acesteia.

2017-11-17T07:57:24+00:00