Esti aici:--Oare Legea Islamică încurajează răzbunarea?

Oare Legea Islamică încurajează răzbunarea?

Islamul este adesea acuzat că are o legislație care încurajează mai degrabă revanșarea decât iertare. Coranul în sine respinge această afirmație, spunând:

“O, voi cei care credeți, v-a fost prescris talionul pentru cei uciși: slobod pentru slobod, rob pentru rob, femeie pentru femeie. Iar celui căruia i s-a iertat din partea fratelui său ceva, i se arată bunăvoință, iar despăgubirea se îndeplinește după cuviință. Aceasta
este o ușurare de la Domnul vostru și o îndurare, “[Nobilul Coran, 2: 178]

“Răsplata pentru un rău este un rău deopotrivă cu el. Însă răsplata aceluia care iartă și care caută împăcare se află la Allah. El nu-i iubeşte pe cei nelegiuiți! “[Nobilul Coran, 42:40]

Dreptatea este spiritul conducător al legii islamice. Însă, definițiile în continuă schimbare a diverși termeni precum civilizație, libertate și egalitate au dus la critica legilor islamice și susținerea faptului că, având în vedere lumea în schimbare, Shari’a ar fi depășită. Pentru un musulman credincios, însă, aceasta reprezintă o negare a înțelepciunii lui Dumnezeu care ne-a pus pe acest pământ cu un scop în viață și un rol important de îndeplinit.

Pedeapsa a fost întotdeauna o parte integrantă a conceptului de justiție. Islamul consideră crima un act de nedreptate față de societate, precum și un păcat. Pedeapsa nu este o ispășire a păcatului, întrucât păcatul nu poate fi iertat decât printr-o căință sinceră. O crimă, însă, este o forma de a provoca rău altora, iar aceasta nu poate fi iertată doar prin simpla căință.

Atribuția tuturor sistemelor penale este aceea de a pedepsi infractorul și de a proteja societatea de o eventuala recidiva a respectivei infracțiuni. Cu toate acestea, dacă societățile ar trebui să se bazeze doar pe pedeapsă, ele nu ar ajunge la niciun rezultat. Norma ar trebui reprezentată de un mediu moral și de o credință sănătoasă, în care un comportamentul drept este încurajat de către toți membrii, iar greșeala este respinsă și producerea ei împiedicată, pe cât de mult posibil.
În Islam, sancțiunile sunt doar o parte dintr-un întreg bine integrat. Ele nu pot fi înțelese în mod corespunzător și nici nu pot fi corect implementate într-o formă izolată. Dumnezeu a orânduit un corp de drepturi și obligații reciproce. El a stabilit, de asemenea, anumite cadre și limite pentru a fi respectate de către toți, întru menținerea dreptății. Dacă oamenii și națiunile își doresc sa aibă pace și siguranță pe autostrăzile vieților lor, aceștia ar trebuie să rămână pe benzile de circulație marcate pentru ei și să respecte semnele instalate de-a lungul traseului lor. În caz contrar, ei se pun în pericol, atât pe ei înșiși, cât și pe ceilalți și, prin urmare, atrag asupra lor sancțiunile – nu ca o formă de răzbunare, ci cu scopul reglementării și păstrării unor interacțiuni ordonate între membrii societății.

În numeroase societăți nemusulmane astăzi, există dezbateri în curs cu privire la pedeapsa cu moartea. În Islam, chestiunea a fost stabilită de către Creator, care a spus:

“Şi aveți în talion [pavăză pentru] viată, o, cei dăruiți cu minte, și poate că o să vă feriți [păcat]!” [Nobilul Coran, 2: 179]

Versetul face aluzie la faptul că astfel de pedepse servesc ca un puternic obstacol în calea crimei. Acestea sunt de natură funcțională și sunt menite să reglementeze și să prevină reapariția infracțiunilor.

În principiu, există trei categorii de pedepse în Shari’a islamică: În primul rând exista unele pedepse fixe pentru câteva infracțiuni specifice, rânduite divin. În al doilea rând exista “qisas”, revanșa pentru omucidere și atacarea unei persoane, în care victima sau familia defunctului are dreptul la o răscumpărare legală, acceptarea unei remunerații materiale sau chiar să ierte pe infractor, ambele servind la prevenirea pedepsei capitale. Coranul îndeamnă cu stăruință la iertarea. Partea vătămată poate lua în considerare circumstanțele atenuante sau poate ierta infracțiunea cu speranța că va fi despăgubită de Dumnezeu în Viața de Apoi. Al treilea este “ta’zeer”, care este o pedeapsă discreționară decisă de instanță. Există condiții stricte care trebuie îndeplinite pentru fiecare dintre acestea,
înainte ca orice persoană să poată fi condamnată și pedepsită.

O altă funcție importantă a acestor sancțiuni este educarea. Ele sunt menite să insufle în societate un sentiment profund de oroare pentru infracțiunile împotriva ființelor umane și împotriva lui Dumnezeu. De îndată ce cineva înțelege conceptele, obiectivele și cadrul de bază ale Shari’ei islamice, el nu poate concluziona decât că aceasta este capabilă să creeze cea mai umană și mai dreaptă societate. Dificultățile apar doar atunci când criticii încearcă să măsoare oceanul cunoașterii, înțelepciunii și justiției divine cu propriile criterii și înțelegeri limitate.

2018-01-15T09:47:30+00:00